Conflictul din Iran a generat un impact semnificativ asupra pieței mondiale a îngrășămintelor, având ca rezultat o creștere dramatică a prețurilor. Această situație a fost amplificată de blocarea Strâmtorii Ormuz, un punct crucial prin care trece aproximativ o treime din comerțul global de îngrășăminte. Consecințele acestei crize sunt resimțite în întreaga lume, iar Europa nu face excepție.
Prețurile îngrășămintelor chimice au crescut vertiginos, cu o majorare de 55% pentru uree în Europa de Vest față de nivelurile premergătoare conflictului, iar pe alte piețe internaționale, creșterile au atins 70%. Această explozie a prețurilor a forțat mari consumatori, precum India, să achiziționeze îngrășăminte la prețuri duble, ceea ce a dus la o presiune suplimentară asupra stocurilor globale.
Europa se confruntă cu o dependență alarmantă de importuri pentru îngrășăminte, având o pondere de 30% pentru azot, 68% pentru fosfați și 85% pentru potasiu. Această vulnerabilitate este agravată de costurile ridicate ale energiei, gazul natural reprezentând până la 90% din costurile de producție a îngrășămintelor pe bază de azot. Deși Uniunea Europeană a încercat să diversifice sursele de aprovizionare, înlocuind parțial importurile din Rusia cu cele din Maroc, dependența de resurse externe rămâne o problemă de securitate națională.
Pentru a înțelege amploarea acestor creșteri de prețuri, trebuie să ne raportăm la criza energetică generată de războiul din Ucraina în 2022. Datele istorice arată că indicele prețului îngrășămintelor a atins un maxim istoric în 2022, urmat de o ușoară corecție în anii următori. Criza din Golf a adus un nou șoc major asupra unei piețe deja fragilizate.
Conform Băncii Mondiale, indicele agregat al prețurilor îngrășămintelor chimice a crescut cu peste 26% în luna martie 2026, atingând cel mai ridicat nivel din decembrie 2022. Această creștere este alimentată nu doar de conflictul din Golf, ci și de introducerea taxei de carbon (CBAM) de la începutul acestui an, care a condus la creșteri suplimentare de 11% până la 30% a prețurilor îngrășămintelor chimice, provocând chiar și blocaje temporare pe piață.
În acest context, Comisia Europeană a anunțat că va prezenta un plan de acțiune privind îngrășămintele chimice în luna următoare. Acest plan vizează consolidarea autonomiei strategice, diversificarea lanțurilor de aprovizionare, tranziția către producția de îngrășăminte cu emisii reduse și promovarea soluțiilor de tip RENURE, care implică recuperarea azotului din gunoiul de grajd.
Cu toate acestea, este incert cum vor funcționa soluțiile de tip RENURE, având în vedere că o parte din politicile ecologice ale UE vizează reducerea efectivelor de animale, în special a bovinelor, pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră. Informațiile din presa europeană sugerează că strategia propusă de Comisia Europeană nu va implica o relaxare a Pactului Verde, ci, dimpotrivă, va promova o accelerare a decarbonizării ca soluție pe termen lung.
Acest demers este pus sub semnul întrebării de realitățile economice imediate. Un aspect esențial este competitivitatea în fața modelului adoptat de China, unde prețurile îngrășămintelor sunt de aproape trei ori mai mici decât cele de pe piețele internaționale, datorită utilizării cărbunelui ca materie primă. Adoptarea unei strategii bazate pe resurse fosile ieftine ar însemna abandonarea obiectivelor climatice, ceea ce nu se află pe agenda Comisiei Europene.
În plus, costul tranziției rămâne o problemă majoră. Deși UE a suspendat tarifele de import pentru a sprijini fermierii, producția internă continuă să fie necompetitivă din cauza prețului ridicat al gazului. Fără subvenții masive sau o scădere semnificativă a costurilor energiei verzi, îngrășămintele produse în Uniunea Europeană vor continua să fie mult mai scumpe decât cele din China sau Orientul Mijlociu.
Ajustarea reglementărilor este o opțiune luată în considerare, dar nu este clar în ce măsură o relaxare temporară ar putea rezolva problema producției interne de îngrășăminte fără a adopta reglementări care să conducă și la o scădere semnificativă a cererii.
Comparativ cu Europa, care se bazează pe importuri și prezintă o vulnerabilitate ridicată la fluctuațiile prețurilor și aprovizionării cu gaze naturale, China a adoptat o strategie bazată pe resurse interne și autosuficiență. Producția de îngrășăminte de bază, cum ar fi ureea, din cărbune a devenit un pilon important al acestei strategii. Aproximativ 78% din producția de uree a Chinei provine din cărbune, parte a unei strategii mai largi de investiții în infrastructura de transformare a cărbunelui în produse chimice.
Această abordare face ca China să fie mult mai puțin expusă la volatilitatea pieței gazelor naturale, ceea ce se reflectă în divergența dintre prețurile interne și internaționale ale ureei. Prețurile interne au rămas la aproximativ o treime din etalonul global, în timp ce prețurile internaționale au crescut cu aproximativ 70%.
În plus, China, fiind cel mai mare producător și consumator de îngrășăminte pe bază de azot din lume, a pus